– Bună ziua, domnule Marius. Ne numim Anisia Andrei și Tanasă Andrei și avem onoarea să vă adresam câteva întrebări pentru a descoperi mai multe despre viața dumneavoastră. Pentru început: ce ați făcut înainte de a vă începe viața de folkist?
Povestea mea începe încă din anii de liceu, ba chiar și mai devreme. Am cochetat cu poezia și muzica, iar mai târziu am urmat Școala Populară de Artă, la vioară. După aceea, în anii ’90 – o perioadă zbuciumată pentru România – am suplinit un an la o școală catedra de muzică și desen.
Totuși, am ales apoi o altă cale. Am dat examen la Școala de Poliție și am devenit polițist. La acea vreme, era o meserie stabilă, sigură și bine văzută. Am lucrat 28 de ani în Ministerul de Interne, mai întâi ca subofițer militar, apoi ca agent de poliție. Am ieșit la pensie în 2022.
Cu toate acestea, muzica a rămas mereu parte din mine. Am continuat să cânt la chitară și la alte instrumente, să scriu poezii și să îmi cultiv dragostea pentru artă. Din 2013–2014, după demilitarizarea sistemului, am început să fiu mult mai activ și din punct de vedere artistic, profitând de un cadru mai liber.
– Știu că ați lucrat cu mulți copii și ați format grupuri de muzică folk. Cum a început această activitate și ce ne puteți spune despre ea?
În jurul anilor 2007–2008, fiind la postul de poliție din apropierea Cheilor Bicazului, am simțit nevoia să-mi folosesc timpul liber într-un mod frumos. Așa s-a născut primul meu grup de copii: Floare de Colț. Erau copii talentați, alături de care am trăit momente deosebite. Astăzi, mulți dintre ei sunt deja părinți.
A urmat al doilea grup, Floarele Ceahlăului, din Bicazul Ardelean. Îmi amintesc cum într-o zi aveam peste 40 de copii în sala de sport – o energie fantastică! Cu ei am mers la festivaluri și concursuri unde am câștigat premii importante.
Al treilea grup a fost Floare de Munte, la Tașca. Și cu acești copii am cântat ani de zile pe scenele festivalurilor. Din fiecare grup am selectat cei mai buni elevi, iar împreună am câștigat premii la competiții importante, precum Festivalul „Dor de Folk” de la Brașov și Festivalul „Octavian Bud” de la Satu Mare.
– Și cum a apărut Asociația Culturală „EU CRED”?
Fiind polițist, trebuia să respect anumite reguli și exista riscul să fiu acuzat că desfășor activități nepermise în afara serviciului. De aceea am decis să intru în legalitate și să înființez un ONG.
În 2014 a luat naștere Asociația Culturală „Ecou Răsunător – EU CRED ”, prin care am desfășurat toate activitățile artistice. Numele vine de la o poezie intitulată Eu Cred care ulterior a devenit și cântec. Am considerat că reflectă perfect spiritul și mesajul pe care doream să le transmit prin muzică și poezie.
– Cum vă vine, de obicei, inspirația pentru cântece?
Unii artiști doar scriu versuri, alții doar muzică. Eu fac ambele. Scriu poeziile și tot eu le pun pe muzică.
Pentru mine, poezia e chiar mai dragă decât muzica. De multe ori, pornesc de la un text. Dacă simt că are muzicalitate, iau chitara și îi creez o linie melodică. Așa s-au născut multe dintre cântecele mele.
Un exemplu este o poezie scrisă pentru Părintele Iustin. Am păstrat-o ani de zile, până când, redescoperind-o pe laptop, am simțit că trebuie să-i dau glas prin muzică. M-am jucat cu chitara și așa s-a născut un cântec de suflet, pe care l-am și înregistrat împreună cu voi.
– Care a fost cel mai memorabil concert pe care l-ați susținut?
Au fost multe momente emoționante. Am cântat la festivaluri, la spectacole mari și mici, dar dacă ar fi să aleg un concert care mi-a rămas la suflet, acela ar fi cel de la Tașca, organizat pe 24 ianuarie, în 2017 sau 2018.
Atunci l-am invitat pe părintele Doru Gheaja, considerat părintele cântecului patriotic românesc și una dintre cele mai mari voci ale țării. Faptul că a acceptat invitația și că am putut cânta alături de el a fost pentru mine o mare onoare și un moment de neuitat.
– Cum a apărut Festivalul „Florile Inimii”?
La început, am vrut să organizez doar un mic concurs pentru copii. Prima ediție a avut loc la Tașca și se numea Copiii – Florile Vieții. Însă am descoperit că la Bicaz exista deja un concurs școlar cu același nume, așa că l-am schimbat în Copiii – Florile Inimii.
De atunci, festivalul s-a dezvoltat frumos și a devenit un eveniment de tradiție pentru copii și tinerii artiști. A fost organizat în mai multe locuri – la Tașca, Bicaz, Gheorghieni, Pângărați – dar spiritul său a rămas același: să descopere și să încurajeze copiii talentați.
– Cum vedeți viitorul muzicii folk în România?
Cred că viitorul folkului este în mâinile voastre, ale celor tineri. Rolul nostru, al celor cu mai multă experiență, este să vă sprijinim, să vă încurajăm și să vă inspirăm.
Dacă generația voastră va duce mai departe dragostea pentru muzică și poezie de calitate, atunci folkul nu va muri niciodată. Din contră, va continua să lumineze suflete.
– Ce are muzica folk special față de alte genuri muzicale?
Folkul este muzica sufletului. Este o muzică ce transmite mesaje, trăiri și emoții reale, „din suflet pentru suflet”.
Alte genuri pot fi mai spectaculoase sau mai comerciale, dar folkul are acea simplitate sinceră care te atinge direct. Pentru mine, acesta este farmecul său unic.
– Povestiți-ne și despre tabăra „Dăm Folk”.
Tabăra a pornit din dorința de a crea un concurs între copii, iar prima ediție a avut loc la Bicaz, la Casa de Cultură. M-am inspirat și am primit sprijin de la prietenul meu Adrian Bezna, dar și de la alți artiști, precum Walter Ghicolescu, care a fost prezent încă de la început.
De la o ediție mică, de două zile, tabăra a crescut și a devenit un eveniment de o săptămână. Mai mult, acum există și „Dăm Folk la mare”, astfel încât ne putem întâlni atât pe litoral, cât și la munte. Visul meu este să ajungem la a 100-a ediție – și am credința că vom reuși.
– Dacă ați putea schimba ceva în România, la tineri sau la societate în general, ce ați schimba?
Aș începe de la educație și de la mentalitatea oamenilor. Din păcate, lipsa de unitate ne trage în jos ca popor. Mi-aș dori ca românii să fie mai solidari, să nu se privească între ei ca pe niște adversari.
Schimbarea reală începe în familie, la rădăcină. Dacă oamenii ar crește cu mai mult respect, cu mai multă înțelegere și dragoste unii față de alții, România ar fi un loc mult mai bun.
Cum au apărut primele cântece?
Totul a pornit de la poezie. Redescoperind texte mai vechi, am simțit nevoia să le dau viață prin muzică. M-am jucat pe chitară, fără un plan anume, și așa au prins contur câteva melodii care mi-au rămas foarte dragi. În timp, am continuat să transform poeziile în cântece și multe dintre ele au ajuns pe scenă sau înregistra.
Vă mulțumim pentru această oportunitate de a vă cunoaște mai bine.